luni, 22 noiembrie 2010

De ce venim la RYLF?

         Din trei motive. Primul ar fi acela de a învăța, de a ne dezvolta pe noi înșine și mai apoi pe ceilalti. De asta se ocupă trainerii. Al doilea, acela de a cunoaste oameni, de a ne face contacte. De asta se ocupă participantii. În al treilea rând, pentru a ne distra. 

         De-asta se ocupă petrecerile. Și cum în AIESEC petrecerile nu sunt reușite dacă nu au o tema, celei mai excentrice conferințe îi trebuiau nu una, nu doua, ci trei teme de petrecere cât mai nebunești. Să vorbim așadar despre teme. 

         Crazy Hair Night. Podoaba capilara a fost considerată de-a lungul timpului o adevarată comoară, atât pentru doamne, cât și pentru domni. Frizeri de renume erau plătiți greu pentru a se ocupa de coafurile mai marilor istoriei. RYLF 2010 încearcă să învie vremurile de altădată, coafurile opulente, nebunești, părul cât mai ridicat, prins în cozi care de care mai ciudate, în culori cât mai diverse. Pentru domnii și domnișoarele cu părul scurt exista bineînțeles alternative: peruci, spray colorant sau extensii.

        Eccentric Party. Suntem excentrici, asta știm deja. Dar ce înseamnă defapt excentric? Înseamnă a ieși din tipare, a face lucruri nebunești. Cum? Asta ramâne la latitudinea fiecăruia. Fie că ne luam frac și joben, ochelari de soare pe întuneric, haine cât mai ciudate, sau bijuterii nebunești, un outfit cât mai original este cheia succesului. 
     Colors Party. Se spune că fiecare culoare simbolizează o trăsătură de caracter. Pune-ți atitudinea calmă în valoare, printr-o ținută albastră, arată că ești excentric, purtând portocaliu din cap până în picioare sau dezlănțuie-ți pasiunea printr-o costumatie roșie ca focul. Ideea? O singură culoare, din cap până-n picioare! 

          Pentru fiecare petrecere se vor acorda premii pentru cele mai bune costumații, așa că nu ezita! Pune-ți în bagaj cele mai excentrice accesorii, ondulatorul sau peruca și culoarea care te reprezintă cel mai bine și lasă-ne pe noi să facem restul! Îți garantăm distracție maximă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu